La o cafea cu Toamna

In dimineata asta,am stat de vorba la o cafea cu Toamna.
Ne-am revazut dupa mult timp.In sinele meu imi spun ca a venit prea devreme si ca mi-as dori sa mai fi intarziat,undeva pe drum...
Este la fel de frumoasa si ispititoare ,asa cum mi-o aminteam.Rochia tesuta din frunze aramii ii acopera gleznele ,parul rosu ca focul ii miroase a strugu

ri copti si gutui .Ma gandesc cu ciuda ca este mereu asa tanara si frumoasa.Ma gandesc cu ciuda ca eu imbatranesc si ca simt pe umeri povara anilor ce au trecut si au lasat in urma lor semne ce nu pot fi sterse .
 In dimineata asta,povara anilor ma apasa mai greu ca niciodata.As vrea sa ma eliberez de povara asta  si sa fug cat mai departe,sa ma ascund ,sa uit.
S-a asezat pe banca langa mine si m-a privit in tacere...Stie ca nu o plac prea mult ...Stie ca mi-as dori sa plece...Stie ca mi-as dori sa nu o mai vad niciodata...
Si-a intins mana si mi-a mangaiat obrazul .Mi-am spus in gand ca mana ei este totusi calda si miroase a crizanteme.I-am zambit si eu in semn de acceptare si resemnare.
S-a ridicat ,in tacere si a plecat .
In urma ei se asternea usor un covor de frunze ruginii ce se scuturau din trena rochiei....Pe iarba din jur se aseza un strat subtire de bruma.
Sorb din cafeaua aromata si-mi spun...,,bine ai venit ,Toamna!,,O-i trece eu si peste asta...
Iar vietii...,,buna dimineata!,,