Campul de lupta arata cumplit .Suflul invingerii .Suflul infrangerii …regina este singura,fara aparare…
In jurul ei sunt pionii, nebunii, turele, caii… Nu e singura si totusi tabla e goala in jurul ei.Pustiul o cuprinde si o inspaimanta putin.Este prea orgolioasa pentru a recunoaste infrangerea
Sflarea vantului ii ravaseste pletele negre si isi simte inima batand nebuneste ,de parca ar vrea sa-i sfasie pieptul sis a sara afara .
Se pregateste de atac, isi pregateste trupele cu atentie. Disimuleaza, ca o adevarata pradatoare, arunca momeala si regele se prinde in colt, singur si tacut ca o piesa grea de metal. Regina isi aseaza valurile si invaluie regele cu miscari ritmice, bine studiate, intr-o adevarata simfonie de senzatii, aducandu-l tot mai aproape de lovitura finala si fatala…
Ea ,regina este perfida. Vrea cu orice pret sa captureze regale pentru al pastra in castelul ei ,prizonier pe vecie ….Stie ca pe tabla de sah ea este cel mai important jucator.
Lupta cu arme sophisticate dar stie ca cea mai periculoasa arma este ea insasi, se ofera intr-un aparent ultim act de sacrificiu.
Si cand adversarul e incoltit, ataca furibund si-l ingenuncheaza pe rege.Il priveste in ochi si zambind innocent ii da lovitura fatala.
Regina mea a gresit.
A mizat totul pe o miscare. A mizat pe faptul ca e puternica si sta in umbra necunoscutului.
Regele o privea hipnotizat de aromele de ambra si iasomie ale valurilor cu care il impresurase.
Si regina a facut miscarea fatala.
S-a aruncat in lupta orbeste, ascunsa sub valul ei parfumat, si de umbra rece a noptii. S-a aruncat spre rege cu privirile ei verzi stralucind, privindu-l in ochi triumfatoare cu pumnalul indreptat spre inima lui.
In acel moment si-a dat seama ca nu il poate ucide. A tras inapoi arma si a ferit regele cu propriul ei trup.
Pumnalul s-a infipt adanc in inima ei si in privirea trista regele vazu o regina invinsa si totusi invingatoare.
In bratele lui ocrotitoare regina intelese ca lupta ei se transformase in dragoste ….
Regina murise si se nascuse o dragoste ciudata,clocotitoare ,oarba…
O dragoste intensa, deznadajduita, arzand inima ei sfartecata.
O dragoste fara viitor.
Zilele sunt ca frunzele ce asteapta sa cada.
RăspundețiȘtergereTrecutul traieste in umbra vietilor noastre.E extrem de rabdator, la adapostul faptelor pe care le-am facut sip e care nu le-am facut si cu siguranta se va intoarce in cele din urma san e bantuie.Cand eram tanar, nu tineam cont de zilele care tereceau, erau ca semintele de papadie luate de vant, plutind, fara sa fie vatamate, din mainile unui baiat si disparand in spatele lui, pe masura ce mergea spre casa, pe cararea dinspre apus. Nu regretam nimic, pentru ca veneau alte zile. Uitam greselile si ranile, iertam nedreptatile si era destul soare pentru a lumina zilele care veneau.
Acum, cand ma uit in spate le drumul pe care l-am ales, imi dau seama ca a devenit incalcit si padurea l-a intunecat, iar semintele actiunilor din trecut si pacatele pe jumatate recunoscute au prins radacini.Pe acest drum ma insoteste o alta umbra.
Acum traiesc mai lent, iar tot ce se dezvolta in jurul meu ma ajunge din urma. Maracinii imi prind gleznele, buruienile imi mangaie degetele cand merg, iar pamantul, cu frunzele cazute in zilele pe jumatate moarte, imi trozneste sub picioare.
Trecutul, monstrul creat de mine, ma asteapta.
Trecutul ne asteapata pe toti.
DUALITATE
RăspundețiȘtergereFiecare dintre noi traieste doua vieti: viata noastra reala si viata secreta.
In viata reala suntem ceea ce pretindem ca suntem.Ne iubim familia, ne crestem copiii, ne ducem la serviciu, facem ce trebuie sa facem ca sa ne ducem mai departe existenta. Insa nu putem scapa de sentimentul infiorator ca am ratat ceva, ca trebuie sa mai existe si altceva in viata noastra decat ceea ce avem.
In viata noastra reala – ancorata de aceste doua greutati egale: datoria si responsabilitatea, cu marginile indoite destul de mult, ca sa se potriveasca cat mai bine pe umerii nostri – avem si noi micile noastre placeri pentru care suntem peste masura de recunoscatori.
Si in intuneric, cand cele doua vieti se suprapun, viata reala se estompeaza pe margini, iar cea secreta da buzna in graba, cu un geamat si cu limba biciuitoare a dorintei.
Pentru ca in viata secreta suntem noi insine. Ne agatam de o fantezie noua, care nu este manjita de relitate si o seducem, iar ea ne vede cum suntem de fapt atunci cand ne primeste in ea si, pentru o clipa, traim si murim in interiorul ei.
In viata noastra secreta suntem curajosi si puternici si o luam pe celalalt drum, pe cel pe care trebuia sa mergem de la inceput, dar de care ne-am indepartat. Traim viata care ne-a fost data s-o traim, cea pe care sotii sau sotiile noastre, pretentiile copiilor sau tiranii marunti de la serviciu nu ne-au permis s-o traim. Devenim ceea ce am fost meniti sa fim.
In viata noastra secreta visa sa ripostam. Luam un pistol, tintim si apasam pe tragaci si nu ne trage nimeni la raspundere.
In viata noastra secreta putem sa batem mar pe oricine, care ne-a impiedicat sa devenim tot ceea ce am fi putut fi.
In viata noastra secreta am fost odata ingeri. Adoram si eram adorati.Si cand am cazut, ultima pedeapsa pe care am primit-o a fost sa ne aducem aminte de ceea ce am pierdut si sa ne chinuie amintirea a ceea ce am avut candva.
Pentru ca noi nu suntem ca ceilalti.
Am aflat totul , si acea revelatie ascunde libertatea.
Daca ma gandesc bine ,tot ceea ce spui are o logica .Este adevarat ,refuz sa o accept dar...
RăspundețiȘtergere