Cum sa-mi insel nevasta cu.....nevasta?!

Sa va spun una buna rau... Acu' cativa ani, sa tot fie vreo 10, nu mai conteaza, oricum a trecut mult de atunci si aproape uitasem povestea. Mi-am adus-o aminte astazi cand ma pregateam sa ies in oras cu sotiorul meu sa sarbatorim a 22-a aniversare.(aoleo ce mai trece vremea...)
Deci cum va spuneam acu' o poala de ani cand noi astia mai batraiori descoperisem mess-ul si ne faceam si noi adrese (dar de alea serioase, de vorbit cu neamurile si prietenii de peste hotare) prinsai o chestiuta din zbor (jur cu mana pe inima ca nu am cautat intentionat). Aveam adrese si eu si jumatatea mea dar nu aveam decat un calculator(pentru copchii) si un laptop pe care il foloseam cand io cand 'mnealui impricinatu'.
Cum va ziceam intr-o buna zi omu cu laptopu' in brate in varful canapelei, io la teveu.....
Ii suna telefonu', lasa laptopul si pleaca pe terasa ca sa fumege si o tigara in timp ce se conversa la telefon. Io n-am de lucru si las filmul la care tocmai ma holbam si zdup la laptop.
Ce sa vezi!!! Omu' meu al cuminte se conversa cu una "Zoe25". Sa vezi acolo dialog sinuos si secsos, ba ca ne intalnim ba ca nu sa mai asteptam ca ne stim doar de o luna, ba ca arati bine in poze....
Drace!!! Fir-ai tu al dracu al dracului drace! Si io care bagam mana in foc pentru musiu! Musiu ce face se conversationeaza cu "Zoe25" pe mess! La doi pasi de mine!!!! Ce tupeu fraticule!!
La primul impuls dau sa-i sar la gat.
Nooo! Nu este bine! Imi zic io diabolica in gand. Stai ca ti-o coc asa cum scrie la carte.
Ma apuc a doua zi de la munca si-mi fac adresa cu numele "LaFleur", il buzzui  pe om cand vad ca este pe mess si intru intr-o adanca conversatiune cu el. Ma dau juna, singura, sedusa si abandonata de un mitocan de mascul care nu stie ce este fidelitatea si suferinta femeii parasite.
El,omul meu cel galant, ma incurajeaza cu vorbe dulci (da' dulci rau de-mi crescuse glicemia si incepusem sa dau in diabet nu alta). Ma ispitea de toate cele, inclusiv de unde-i stiu adresa. I-am bagat pastila cu "de la o prietena, dar nu pot sa-ti zic cine".
Eeee si uite-asa ma conversai cu el saptamani in sir, trecuram la spovedanii reciproce, aflai ca e burlac, ca-si doreste o relatie serioasa si bazata pe incredere, ca inca nu si-a gasit sufletul pereche....(aici as pune un emoticon cantand la vioara dar n-am).
Fierbeam domne! Fierbeam! Imi venea sa-l pocnesc cu satarul si sa-l bag la valiza sa-l ingrop printr-o padure pe unde a intarcat mutu iapa (sau o fi capra?hmmm! tot aia e). Cand intra pe usa de la servici si ma pupa imi venea sa-i bag un pumn in nas ca la o partida de box. Ma apuca furiile cand imi zicea puiule si iubito... Ce sa mai! Fierbeam mai tare ca Vezuviul dar nu venise vremea eruptiei si nu stabilisem inca unde o sa fie epicentrul. Ma  gandeam cat de dulce si satisfacatoare va fi razbunarea... Diabolic, nu?
Sa vedeti ce spirit poetic se rasculase in omu meu! Ce poezii imi scria! Ce comparatii poetice imi facea! Ba ca-s trandafir scaldat in roua, ba bibelou de portelan din dinastia Ming (emoticon ce se tavaleste de ras), ba floare-de-colt... Si io ma gandeam furibunda ce-o sa pateasca 'mnealui cand o afla ca-s planta de aia carnivora....
Eeee si uite asa trecura 2 luni. Veni ziua "z". Ii propusei sa ne vedem dar sa aleaga el locul si aleg eu data. Boon! Alege domnu' locul si trantesc si io data 8 iulie! Ziua aniversarii noastre.
Am fost rea, nu?
La inceput eschive. O fi, o pati...eu: nu si nu. Ca m-a mintit, ca este ca toti barbatii... Pana la urma cedeaza. Semn de recunoastere un buchet baban de trandafiri rosii de Columbia (preferatii mei!indraznea sa-i ofere alteia!!!!)
Acum stai sa vezi. Cum sa-mi spuna ca va pleca de acasa tocmai atunci. Vine martafoiu acasa in ziua cu pricina cu o fata lunga ...da' lunga rau, si incepe puiule, imi pare rau dar trebuie sa plec asta seara in orasul "X", am un contract important de semnat, bla, bla, bla. Eu ma fac suparata rau si chiar eram! Individu din fata mea se intalnea cu alta (asa credea el) si io nebuna eram geloasa pe...mine. Mii de draci!
Ma abtin din rasputeri, ii fac bagajele si il pup calma la plecare.
Cum iese pe usa, zbang la imbracat! Coafata eram, ca doar era aniversarea noastra si urma sa iesim sa luam cina. Ma imbrac sexi si rea, sar in masina si plec in tromba spre orasul "X" lasand copchilasii cu bona.
Aveam de mers cam o ora  si intalnirea era peste trei ore. Aveam timp berechet, chiar sa-mi refac si machiajul.
In fine am condus nervoasa si intepata, bodoganind de toate cele si cu ganduri criminale...
Am ajuns. Intalnirea avea loc la restaurantul hotelului "Y". Ma uit pe geam, martafoiul la o masa cu ditai buchetul de trandafiri. Astept. Il las sa fiarba. De cate ori intra o fomee vrabioiul dadea semne de foiala si se uita la ea... Io ma hizleam si ranjeam satisfacuta ca si-a luat teapa.
Pana la urma mi se face mila de bietul amarat si intru... Merg drept spre el zambind cu gura pana la urechi... El stana de piatra cu ochii cat sarmaua... Se ridica in intampinarea mea si nu credea ce vede... Dadu-se in balbaiala nu alta. Era mut  si nu putea sa-si gaseasca cuvintele. Io ma asez pe scaun si-i arunc priviri galese si clipesc din gene. Ma prezint cu glas insinuat: LaFleur!
El sa intre sub masa, nu alta. Avea mata in sac si nu avea cum s-o paseze. Incearca sa-mi dea explicatii.
Eu fac un semn regesc din mana sa o lase balta si-i spun ca vreau sa comand. Mi se facuse foame. A chemat ospatarul, am comandat, am mancat, am purtat o conversatie amicala despre vreme, politica si alte chestii obisnuite. Nimic despre intamplare.
Dupa  ce am terminat de mancat,  m-am ridicat, i-am multumit pentru cina, am iesit, m-am urcat in masina si am plecat spre casa... Ii vedeam masina in retrovizoare. Era in urma mea la cativa zeci de metri.
Am ajuns acasa. Copii dormeau. Am dat drumul bonei si m-am culcat fara sa-i spun o vorba.
A doua zi am gasit un mesaj pe adresa de mess cu pricina:
- LaFleur, te-am mintit. Sunt casatorit, imi iubesc sotia si sper sa ma ierte ca am mintit-o.
Va dati seama ca l-am iertat asa cam dupa 2-3 luni. Si cred ca s-a lecuit sa-si dea intalnire cu necunoscute de pe net sau cu oricine altcineva.
Acum, dupa atatia ani, am vorbit despre asta, am ras si mi-a spus ca reactia mea calma l-a facut sa-i fie mult mai rusine decat daca as fi facut crize si scene. Pur si simplu ii venea sa-si traga singur suturi.
Concluzia: orice situatie trebuie tratata cu calm si discernamant. Nu ai decat de castigat.

Scris pentru http://www.verze.ro/

Comentarii

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Puteam sa jur ca am mai auzit povestea asta! Totul!Amanunt cu amanunt, mai putin epilogul! Ce mica e lumea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant,Anonim....Si care ar fi epilogul ,honey??

    RăspundețiȘtergere
  5. exista un film roomanesc facut pe tema asta, doar ca deznodamantul e ..."despartirea" :( foarte frumos! asta, din pucntul meu de vedere inseamna o femeie puternica! da puternica rau!!!! :*

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu